o iarna ca-n povesti

   Se apropia craciunul. De mic copil stiam ca de sarbatorii ninge si ca vine Mos Craciun cu sania cu cadouri si altele. Eram la serviciu si priveam cum se umple cerul cu norii plumburii si grei , simteam cum aerul se raceste si ca orice om speram sa ninga, da sa ninga de craciun si sa fie un craciun cum nu am mai fost vreodata trecand peste cheltuielile banale de sarbatori . Intr-o dimineata miracolul s-a produs, m-am ttrezit la ora 6 ca sa plec la munca, bineinteles fara a avea vreun chef de munca in ziua respectiva. cand am iesit afara am vazut ca ninge si pareca eram un copil care inca mai crede in mos craciun si in zana maseluta si am simtit ca nimic nu mai conteaza. Ningea ,chiar ningea. imi venea sa alerg pe strada sa ma arunc in zapada de cativa cm. nu am mai avut asa reactie de cand eram mic , pana sa stiu de problemele celor mari cand necazurile de pe vremea acea erau cand nu ma lasau ai mei la joaca pentru ca trebuia sa termin nu stiu ce tema.

A venit craciunul cu zapada din belsug si a sa a fost aproape toata iarna. a fost o placere nebuna sa plec la partie cu sania cu care plecam cand eram copil , aceasi sanie cu care am rupt atatea garduri, cu care am cazut cu care mi-am pierdut pentru prima data o unghie in urma unei lovituri. Oare cate ierni vor mai fi cu atata zapada , pentru a mai merge cu sania , sa tipam cu ,copiii"partieeeeeeeeee" pentru ca mai apoi sa cadem in troiene sa ne udam leoarca , sa ne ridicam , sa radem si sa ne mai dam o data. Acum dupa ce mi-am amintit cum este sa fi din , nou copil as vrea ca in fiecare iarna sa ninga si in fiecare iarna sa pornim cu sania copilariei noastre pe partie sa sa uitam ca suntem maturi.